Licență pentru spectacole și articole pirotehnice

Producerea, asamblarea, importul, exportul, reexportul, depozitarea, comercializarea articolelor pirotehnice şi/sau prestarea serviciului “Spectacole pirotehnice și focuri de artificii” cu articole pirotehnice de divertisment de destinaţie profesională

Document, emis în condițiile legii de autoritatea competentă, prin care se atestă dreptul la producerea, asamblarea, importul, exportul, reexportul, depozitarea, comercializarea articolelor pirotehnice şi/sau prestarea serviciului „Spectacole pirotehnice şi focuri de artificii” cu articole pirotehnice de divertisment de destinaţie profesională.

Licenţa se eliberează persoanei fizice sau juridice care întruneşte următoarele condiţii:

  • Dispunerea de spaţii destinate proiectării, experimentării, producerii, asamblării, depozitării sau, după caz, destinate comercializării articolelor pirotehnice, controlate cu întocmirea procesului-verbal de control de rigoare de către organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor;

  • Dispunerea de transport specializat pentru transportul mărfurilor periculoase, corespunzător condiţiilor stabilite în Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (ADR) sau existența unui contract încheiat pentru prestarea serviciilor de transport cu o persoană care dispune de transport specializat pentru transportul mărfurilor periculoase;

  • Dispunerea de cel puțin un angajat care deține carnet de pirotehnician autorizat;

  • Angajarea persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani, sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical şi nu au antecedente penale;

  • Respectarea normelor ecologice, sanitare, anti incendiare şi de protecţie a muncii.

Termen Tarif, lei Locul prestării

Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea eliberării/prelungirii licenţei:

Taxa de licențiere: 3250 lei 22

10 zile lucrătoare gratuit 44

Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea reperfectării licenţei:

Temeiuri pentru reperfectarea actului permisiv sunt: schimbarea numelui sau a denumirii titularului, modificarea unor alte date reflectate în actul permisiv. La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea actului permisiv, titularul este obligat ca, în termen de 10 zile lucrătoare, să depună la autoritatea emitentă, conform procedurii stabilite la art.6 alin.(1) din Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, o cerere de reperfectare a actului permisiv, împreună cu actul care necesită reperfectare şi cu documentele (sau copiile de pe acestea, cu prezentarea ulterioară a originalelor pentru verificare) ce confirmă modificările.

Taxa de licențiere: 325 lei 23

5 zile lucrătoare gratuit 45

Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea eliberării copiei de pe licență (cu valabilitatea identică licenţei), la eliberarea licenței:

Taxa de licențiere: 325 lei 24

10 zile lucrătoare gratuit 46

Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea eliberării copiei de pe licență (cu valabilitatea identică licenţei), la reperfectarea licenței:

Taxa de licențiere: 325 lei 24

5 zile lucrătoare gratuit 46

Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea eliberării duplicatului licenţei:

Taxa de licențiere: 585 lei 25

3 zile lucrătoare gratuit 47

Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea eliberării/prelungirii licenţei:

Taxa de licențiere: 3250 lei 22

Termen 10 zile lucrătoare
Tarif, lei gratuit 44

Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea reperfectării licenţei:

Temeiuri pentru reperfectarea actului permisiv sunt: schimbarea numelui sau a denumirii titularului, modificarea unor alte date reflectate în actul permisiv. La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea actului permisiv, titularul este obligat ca, în termen de 10 zile lucrătoare, să depună la autoritatea emitentă, conform procedurii stabilite la art.6 alin.(1) din Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, o cerere de reperfectare a actului permisiv, împreună cu actul care necesită reperfectare şi cu documentele (sau copiile de pe acestea, cu prezentarea ulterioară a originalelor pentru verificare) ce confirmă modificările.

Taxa de licențiere: 325 lei 23

Termen 5 zile lucrătoare
Tarif, lei gratuit 45

Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea eliberării copiei de pe licență (cu valabilitatea identică licenţei), la eliberarea licenței:

Taxa de licențiere: 325 lei 24

Termen 10 zile lucrătoare
Tarif, lei gratuit 46

Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea eliberării copiei de pe licență (cu valabilitatea identică licenţei), la reperfectarea licenței:

Taxa de licențiere: 325 lei 24

Termen 5 zile lucrătoare
Tarif, lei gratuit 46

Examinarea cererii și întocmirea dosarului în vederea eliberării duplicatului licenţei:

Taxa de licențiere: 585 lei 25

Termen 3 zile lucrătoare
Tarif, lei gratuit 47

44 Pentru eliberarea/prelungirea licenței, în favoarea bugetului de stat se percepe taxa de licențiere, stabilită prin Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, ținând cont de scutirile prevăzute în art. 1210  din Legea nr.160/2011, Legea nr.39/2006 privind instituirea unor măsuri suplimentare de susţinere a activităţii de întreprinzător desfăşurate în localităţile din stînga Nistrului ale raionului Dubăsari.

45 Pentru reperfectarea licenţei în favoarea bugetului de stat se percepe taxa de licențiere stabilită prin Legea nr 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător.

46 Pentru eliberarea copiei de pe licenţă în favoarea bugetului de stat se percepe taxa de licențiere stabilită prin Legea 
nr 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător.

47 Pentru eliberarea duplicatului licenței, în favoarea bugetului de stat se percepe taxa de licențiere stabilită prin Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător.

Lista documentelor ce se anexează la cererea de eliberare/prelungire a licenţei

  1. Copia de pe carnetul de pirotehnician autorizat pentru cel puțin un angajat.

  2. Copia diplomei de studii în domeniul pirotehniei (pentru producerea şi asamblarea articolelor pirotehnice).

  3. Copia certificatului de acreditare a laboratorului de încercări ale articolelor pirotehnice sau de pe contractul de prestare a serviciilor încheiat cu un laborator de încercări acreditat (pentru producerea şi asamblarea articolelor pirotehnice).

  4. Declaraţia pe propria răspundere.

  1. Dispunerea de spaţii destinate proiectării, experimentării, producerii, asamblării, depozitării sau, după caz, destinate comercializării articolelor pirotehnice, controlate cu întocmirea procesului-verbal de control de rigoare de către organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor.

  2. Dispunerea de transport specializat pentru transportul mărfurilor periculoase, corespunzător condiţiilor stabilite în Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (ADR) încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.44-XIV din 4 iunie 1998, sau are încheiat contract de prestare a serviciilor de transport cu o persoană care dispune de transport specializat pentru transportul mărfurilor periculoase.

  3. Dispunerea de cel puțin un angajat care deține carnet de pirotehnician autorizat.

  4. Angajarea persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani, sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical şi nu au antecedente penale.

  5. Respectarea normelor ecologice, sanitare, antiincendiare şi de protecţie a muncii.

Temeiul legal: