Cetățenii Republicii Moldova au dreptul să dețină concomitent două pașapoarte valabile cu condiția că datele cu caracter personal ale titularului conținute în acestea să fie identice. Excepţie constituie paşapoartele diplomatice şi cele de serviciu.
Cetăţenii Republicii Moldova cu domiciliul și/sau reședința temporară pe teritoriul Republicii Moldova care vor să-și stabilească domiciliul în străinătate, precum și acei care de iure sunt înregistrați la domiciliu și/sau la reședința temporară pe teritoriul Republicii Moldova, dar de facto nu domiciliază în Republica Moldova și acei care de iure și de facto nu domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova și prezintă dovezi privind stabilirea domiciliului în străinătate, depun cererea pentru obținerea autorizației de emigrare sau, după caz, pentru eliberarea paşaportului cu menţiunea privind autorizația de emigrare la orice serviciu eliberare a actelor de identitate, inclusiv din cadrul centrelor multifuncționale ale Agenţiei Servicii Publice, iar în străinătate la MDOC.
Cetăţeanul Republicii Moldova care nu deţine actul de identitate de uz intern, declară că nu domiciliază în Republica Moldova şi care prezintă dovezi privind stabilirea domiciliului pe teritoriul altui stat, se consideră emigrant şi este în drept să obţină paşaportul cu menţiunea privind autorizaţia de emigrare, în care se indică ţara de destinaţie.
Cetăţenii Republicii Moldova cu domiciliul Republica Moldova care deţin actul de identitate de uz intern valabil sau termenul de valabilitate al acestuia este expirat, sau declară pierderea sau furtul actului de identitate de uz intern şi care vor să-și stabilească domiciliul în străinătate, depun cererea pentru obținerea autorizației de emigrare.
Cererea persoanei fizice privind restituirea plății se depune personal de către solicitant, reprezentatul legal, sau cel împuternicit al acestuia, în termen de cel mult trei ani din data efectuării plății după cum urmează:
în același centrul multifuncțional sau serviciul eliberare a actelor de identitate, unde anterior a fost solicitat serviciul;
în aceeași subdiviziune ASP unde anterior a fost solicitat serviciu, în cazul când ea se află în incinta Centrului Multifuncțional;
la sediul central al ASP, mun. Chişinău, str. A. Pușkin, 42;
electronic, în cazul deţinerii semnăturii electronice, la adresa asp@asp.gov.md.
La cererea privind solicitarea restituirii integrale a mijloacelor bănești pentru serviciile neprestate în materie de cetăţenie, privind eliberarea actelor de identitate şi evidenţa a persoanelor, se prezintă următoarele documente, după caz:
copia înştiinţării privind respingerea cererii în condiţiile prevederilor actelor normative;
copia certificatului de deces al solicitantului;
dovada de plată care justifică efectuarea plăţii (cu excepţia plăţilor efectuate prin intermediul serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay);
copia documentelor de stare civilă;
copia actului de identitate;
copia documentului ce confirmă împuternicirile de reprezentare, după caz;
copia certificatului de moştenitor.
În cazul restituirii parțiale a plăților pentru serviciile în materie de cetăţenie, privind eliberarea actelor de identitate şi evidenţa a persoanelor, se prezintă următoarele documente:
copia înştiinţării privind respingerea cererii în condiţiile prevederilor actelor normative;
cererea privind retragerea cererii de prestare a serviciului, dacă până la data depunerii cererii nu a fost confecţionat documentul solicitat şi/sau prestat serviciul;
cererea privind modificarea termenului de prestare a serviciului din cererea de bază, dacă până la data depunerii acesteia nu a fost confecţionat documentul solicitat şi/sau prestat serviciul;
dovada de plată care justifică efectuarea plăţii (cu excepţia plăţilor efectuate prin intermediul serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay); e) copia de pe actul de identitate;
copia documentelor de stare civilă; g) copia documentului ce confirmă împuternicirile de reprezentare, după caz;
copia certificatului de moştenitor.
Restituirea mijloacelor băneşti conform cererilor depuse se efectuează în termen de 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii în cadrul ASP. În cazul în care este necesară o examinare suplimentară a cererii, termenul poate fi prelungit cu cel mult 10 zile lucrătoare.
Restituirea integrală sau parţială a plăţilor pentru serviciile neprestate persoanelor fizice se efectuează conform modului indicat în cererea solicitantului:
prin virament – în cazul existenţei contului bancar deschis pe numele solicitantului în instituţiile financiare pe teritoriul republicii, cu anexarea certificatului/ informaţiei emise de către instituţiile financiare, care va conţine datele bancare ale solicitantului la care urmează să fie returnate mijloacele băneşti (ataşarea la cerere a copiilor cardurilor bancare se interzice);
prin oficiile Î.S. “Poşta Moldovei” în modul stabilit conform prevederilor contractului încheiat cu expedierea mandatului electronic bănesc la punctul de destinaţie (adresa poştală).
în numerar prin casierie la sediul central al ASP, mun. Chişinău, str. A. Puşkin 42 în cazuri excepționale pentru persoanele fizice, cu argumentare solicitării date.
În conformitate cu art. 9, alin. (1) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 253/2025 (în vigoare din 24.12.2025), este considerat cetățean al Republicii Moldova copilul născut din părinți, dintre care cel puțin unul la data nașterii copilului, este cetățean al Republicii Moldova.
Astfel, părinții sunt în drept să solicite acte de identitate pentru copilul născut în străinătate ulterior transcrierii actului de naștere al acestuia în registrele de stare civilă ale Republicii Moldova.
Serviciul public "Deplasarea Oficiului mobil” vine să faciliteze accesul la serviciile publice pentru persoanele aflate legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv persoanele imobilizate, persoanele aflate la tratament prin constrângere, persoanele aflate în arest preventiv sau în detenție, persoanele internate într-o instituție medicală sau aflate la întreținere în instituția de tratament sau în instituția socială.
Serviciul public "Deplasarea Oficiului mobil” se prestează:
unei persoane sau membrilor unei familii (rude de gradul I și II), în aceeași perioadă de timp și la aceeași adresă (suma nu include preţul documentului solicitat);
unui grup de persoane (până la 10 persoane) aflate la tratament prin constrângere, internate sau primite spre îngrijire ori în plasament în instituțiile de asistență socială, în instituțiile medico-sanitare specializate (azile de bătrâni, centre de plasament, centre de reabilitare, centre comunitare multifuncționale, instituții psihoneurologice şi alte instituții similare) sau care îşi ispăşesc pedeapsa în instituțiile penitenciare, în aceeași perioadă de timp și la aceeași adresă (suma nu include prețul documentului solicitat).
Comanda serviciului „Deplasarea Oficiului mobil” poate fi efectuată prin:
apel telefonic la numărul de telefon al Serviciului suport clienți (numărul național - 14-909 sau în cazul adresărilor de peste hotare - (+373 22) 25-70-70;
cererea în format electronic depusă prin intermediul Portalului serviciilor
electronice www.e-services.md;cererea depusă la orice serviciu eliberare a actelor de identitate, inclusiv la cele amplasate în cadrul centrelor multifuncționale.
Prin intermediul Oficiului mobil se prestează următoarele servicii:
a) eliberarea actelor de identitate ale cetăţenilor Republicii Moldova;
b) înregistrarea la domiciliu și/sau la reşedinţa temporară sau radierea din evidență;
c) recepționarea cererii pentru obținerea autorizației de emigrare;
d) recepţionarea cererilor în materie de cetăţenie.
Pentru detalii privind lista documentelor necesare pentru prestarea serviciului de deplasare a Oficiului mobil, precum și tarifele și condițiile de prestare a serviciilor publice prin intermediul Oficiului mobil, accesaţi pagina oficială a Agenţiei Servicii Publice: www.asp.gov.md sau telefonați la numărul unic al Serviciului suport clienţi 14-909, (+373 22) 25-70-70 (pentru apeluri internaționale).
Serviciul de deplasare a oficiului mobil se prestează, în mod gratuit, în următoarele cazuri:
pentru prestarea serviciilor de eliberare a actelor de identitate ale cetăţeanului Republicii Moldova persoanelor imobilizate;
pentru prestarea serviciului de eliberare a paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova persoanei cu dizabilitate severă, care va pleca la reabilitare, recuperare sau la tratament medical peste hotarele Republicii Moldova, în baza certificatului confirmativ eliberat de către structurile teritoriale de asistenţă socială sau în baza demersului eliberat de Ministerul Sănătăţii;
în instituţia medicală, pentru prestarea serviciului de eliberare a paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova copilului cu vârsta sub 1 an, care va pleca la tratament medical peste hotarele Republicii Moldova, în baza demersului eliberat de Ministerul Sănătăţii sau în baza demersului instituției medicale respective.
Pentru ridicarea paşaportului cu menţiunea privind autorizaţia de emigrare în care se indică ţara de destinaţie, solicitantul se radiază din evidenţa la domiciliu sau la reședința temporară din Republica Moldova şi predă subdiviziunii competente a Agenţiei Servicii Publice actul de identitate de uz intern, cu excepţia cărţii de identitate valabile care conţine certificatul calificat pentru semnătură electronică. În cazul în care actul de identitate de uz intern a fost declarat pierdut sau furat, radierea din evidență se efectuează în lipsa acestuia.
Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de emigrare se depune de către solicitant în ţară, la orice serviciu eliberare a actelor de identitate, inclusiv din cadrul centrelor multifuncţionale, iar în străinătate la MDOC.
Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de emigrare se depune însoţită de următoarele documente, după caz:
1) actul de identitate de uz intern. Prezentarea actului de identitate nu este obligatorie în cazurile prevăzute Nota 1.
În cazul în care persoana cu vârsta de peste 14 ani cu domiciliul în Republica Moldova a obţinut act de identitate de uz intern şi acesta este nevalabil din motivul schimbării datelor cu caracter personal, cererea se depune în baza cărţii de identitate provizorii.
Dacă la momentul depunerii cererii pentru eliberarea autorizaţiei de emigrare, persoana nu are asupra sa actul de identitate de uz intern, sau termenul de valabilitate al acestuia este expirat, sau solicitantul îl declară pierdut sau furat, precum și în cazul copilului cu vârsta de peste 14 ani care nu a obţinut actul de identitate de uz intern prezentarea acestuia nu este obligatorie. Identitatea solicitantului sau a persoanei care îl reprezintă se confirmă prin informaţia din Registrul de stat al populației;
2) actul de identitate al reprezentantului legal. Prezentarea actului de identitate nu este obligatorie în cazurile prevăzute Nota 1;
3) paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova valabil.
În cazul în care solicitantul nu deţine paşaport sau deţine paşaport nevalabil, sau solicită eliberarea celui de-al doilea paşaport, cererea pentru eliberarea paşaportului se depune concomitent cu cererea pentru eliberarea autorizaţiei de emigrare, cu condiţia că termenul comenzii serviciului de autorizare a emigrării să nu depăşească termenul comenzii serviciului de eliberare a paşaportului;
4) documentele de stare civilă. Prezentarea documentelor de stare civilă nu este obligatorie în cazurile prevăzute Nota 2;
5) documentul eliberat de autorităţile străine ce atestă stabilirea solicitantului cu domiciliul în străinătate (actul de identitate al cetăţeanului străin cu mențiunea respectivă, permisul de şedere provizorie sau permanentă, contractul de muncă etc);
6) certificatul care atestă gradul de dizabilitate;
7) în cazul emigrării copilului – declaraţiile autentificate de notar sau de alte persoane abilitate prin lege cu astfel de funcţii, după caz:
a) a părintelui care rămâne cu domiciliul sau reşedinţa temporară în Republica Moldova, din care să rezulte acordul acestuia pentru emigrarea copilului cu celălalt părinte sau acordul pentru emigrarea copilului la celălalt părinte care este stabilit deja cu domiciliul în străinătate. În cel din urmă caz, se prezintă şi declaraţia celuilalt părinte din care să rezulte că acesta acordă spaţiul locativ şi asigură întreţinerea copilului;
b) a copilului cu vârsta peste 14 ani privind acordul acestuia la emigrare cu unul din părinți.
În cazul în care din anumite motive solicitantul nu poate obţine declaraţiile specificate, acesta prezintă hotărârea instanţei de judecată definitivă şi irevocabilă privind dreptul la emigrare fără acordul respectiv;
8) hotărârea instanţei de judecată privind decăderea din drepturile părinteşti definitivă şi irevocabilă – în cazul când unul din părinţii copilului este decăzut din drepturile părinteşti.
Serviciile de autorizarea emigrării cetățeanului Republicii Moldova se prestează conform tarifelor stabilite de Guvern, în funcţie de termenul comenzii, care sunt achitate de solicitant.
Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de emigrare a copilului care emigrează împreună cu cel puţin un părinte se examinează în mod gratuit.
Copii care au atins vârsta de 14 ani pot să-și ridice actele de identitate dacă există consimţământul în scris al reprezentantului legal al acestuia. Consimţământul reprezentantului legal se depune în scris în faţa persoanei responsabile de recepţionarea cererii din cadrul serviciului eliberare a actelor de identitate, inclusiv din cadrul centrului multifuncțional la momentul depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate pe numele copilului sau, la înmânarea actului de identitate, copilul prezintă consimțământul reprezentantului legal autentificat de notar sau de alte persoane abilitate prin lege cu astfel de funcție.
Dacă reprezentantul legal nu deţine act de identitate aflat în termen de valabilitate sau declară pierderea ori furtul acestuia, se admite depunerea cererii pentru eliberarea actului de identitate pe numele copilului pe care îl reprezintă doar în cazul în care acesta va depune concomitent și cererea pentru eliberarea actului de identitate şi pe numele său.
Cartea de identitate se înmânează, contra semnătură, fie personal titularului, fie reprezentantului lui legal ori reprezentantului împuternicit prin procură autentificată de notar sau de alte persoane abilitate prin lege cu astfel de funcție sau prin împuternicire de reprezentare în baza semnăturii electronice, consemnată în Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice, fie persoanei care acționează în interesul acestuia în condiţiile prevederilor legale.
Actul de identitate poate fi înmânat unei persoane terțe, cu consimțământul titularului sau al reprezentantului legal al acestuia exprimat, în scris, la autoritatea competentă.
Minorul cu vârsta de peste 14 ani poate ridica actul de identitate eliberat pe numele său, cu consimţământul reprezentantului legal al acestuia exprimat, în scris, la autoritatea competentă ori autentificat de notar sau de alte persoane abilitate prin lege cu astfel de funcție.
La cererea solicitantului, actul de identitate se livrează la domiciliul sau la reşedinţa temporară ori la locul aflării acesteia sau al persoanei căreia i s-a încuviințat înmânarea prin intermediul serviciului guvernamental de livrare (MDelivery).
Cartea de identitate ce conține certificatul calificat pentru semnătură electronică se înmânează exclusiv titularului.
În cazul înmânării actului de identitate reprezentantului legal sau reprezentantului împuternicit prin procură sau persoanei care acţionează în interesul titularului, aceştia se identifică prin actul de identitate, iar în lipsa actului de identitate – prin informaţia din Registrul de stat al populaţiei şi, după caz, prezintă documentele ce confirmă dreptul de reprezentare.
Actele de identitate de uz intern (cartea de identitate, buletin de identitate) neridicate de titulari se păstrează la autoritatea emitentă pe perioada de trei ani de la data emiterii, după care se distrug în modul stabilit.