Permis de conducere național

Eliberarea/preschimbarea/restabilirea permisului de conducere (DL), inclusiv a celui provizoriu

Termen Tarif, lei Locul prestării
20 zile lucrătoare 440
gratuit 27
10 zile lucrătoare 880
5 zile lucrătoare 1 320
3 zile lucrătoare 1 760
1 zi lucrătoare 2 200
În ziua adresării 2 640
Termen 20 zile lucrătoare
Tarif, lei 440 gratuit 27
Termen 10 zile lucrătoare
Tarif, lei 880
Termen 5 zile lucrătoare
Tarif, lei 1 320
Termen 3 zile lucrătoare
Tarif, lei 1 760
Termen 1 zi lucrătoare
Tarif, lei 2 200
Locul prestării
Termen În ziua adresării
Tarif, lei 2 640
Locul prestării

27 Condițiile de prestare a serviciului cu înlesniri sunt stipulate în pct. 9 din anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.966/2020 cu privire la serviciile prestate de către Agenția Servicii Publice.

Comanda online a permisului de conducere, poate fi efectuată cât de persoane autentificate, atât și de cele neautentificate. În calitate de solicitant va putea acționa persoana fizică personal sau prin reprezentantul pe baza împuternicirii de reprezentare MPower. 

Imaginea facială se va extrage din sistemele informaționale deținute de către ASP, eliminând necesitatea deplasării la oficiu teritorial pentru fotografiere. Condiția este că imaginea facială în actele de identitate sau în permisul de conducere să nu depășească termenul de 5 ani. 

Serviciul online este disponibil cu condiția că adeverința medicală: F 083/e - eliberată de instituția medicală este încărcată în Sistemul informațional automatizat „Asistența Medicală Primară”.

“La preschimbarea sau restabilirea permisului de conducere emis de către subdiviziunea competentă nu este obligatorie prezentarea adeverinței medicale a conducătorului de vehicul și a candidatului pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule (Formularul nr. 083/e) menționată la pct. 22 subpct. 5), din Regulamentul privind procedura de examinare pentru obţinerea dreptului de a conduce vehicule, emiterea şi valabilitatea permisului de conducere aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 181/2022, care certifică starea de sănătate, calitățile fizice și aptitudinile necesare unui conducător de vehicul, cu condiția că termenul de valabilitate al permisului de conducere eliberat se încadrează în limitele termenului de valabilitate al permisului de conducere anterior eliberat pe numele persoanei respective”.
Pentru persoanele fizice care, din considerente religioase, au refuzat numărul de identificare de stat, la serviciile de eliberare/preschimbare/restabilire a permisului de conducere, în calitate de document de bază se va elibera permis de conducere provizoriu pe o perioadă de 10 ani, dacă nu sunt alte limitări.

Documentarea primară cu permis de conducere al Republicii Moldova sau obținerea unei categorii adăugătoare se efectuează în baza procesului verbal al comisiei de examinare a persoanelor care au susţinut probele teoretică şi practică ale examenului de obţinere a dreptului de a conduce vehicule:

  • Preschimbarea şi restabilirea permisului de conducere al Republicii Moldova se efectuează fără susținerea examenului;
  • Preschimbarea permiselor de conducere eliberate de către autoritățile din stânga râului Nistru se efectuează cu condiția susținerii probelor teoretică și practică ale examenului, cu condiţia că solicitantul dispune de acte de identitate și corespunde condiţiilor de vârstă prevăzute;
  • Restabilirea dreptului de a conduce vehicule obţinut iniţial la autoritățile din stânga râului Nistru (inclusiv şi în cazul când permisul de conducere este expirat) se efectuează cu susţinerea examenului, probei teoretice şi practice, conform categoriilor sau subcategoriilor pentru care se solicită permisul de conducere, în condiţiile prevăzute aici, cu condiția că solicitantul dispune de acte de identitate, corespunde condiţiilor de vârstă;
  • Conversiunea permiselor de conducere, obţinute în alte state se efectuează în baza examenului de obținere a dreptului de a conduce vehicule, cu excepţia titularilor permiselor de conducere eliberate de către autorităţile ţărilor cu care Republica Moldova are încheiate acorduri bilaterale de conversiune a permiselor de conducere, eliberate de părţile contractante.

Conversiunea permiselor de conducere emise de către autoritățile altor state, se efectuează pe bază de examen.

Excepțiile1 de la regulă sunt următoarele:

  • permiselor de conducere eliberate de către autoritățile statelor cu care Republica Moldova deţine încheiate acorduri bilaterale de conversiune a permiselor de conducere, care urmează să fie convertite în conformitate cu prevederile acordurilor încheiate;

  • conversiunea permiselor de conducere emise de către autoritățile statelor care recunosc și exercită conversiunea permiselor de conducere ale Republicii Moldova fără susținerea examenului de obținere a dreptului de a conduce vehicule, sau cu susţinerea unei componente a examenelor, se aplică principiul de reciprocitate.

Permisele de conducere emise de către autorităţi străine ale membrilor misiunilor diplomatice, reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale şi oficiilor consulare străine, acreditate în Republica Moldova, precum şi ale membrilor de familie ai acestora sunt supuse conversiunii, bazându-se pe echivalenţa categoriilor/subcategoriilor înscrise în acestea, fără susţinerea examenului, indiferent de statul emitent.

Lista statelor cu care republica moldova deţine acorduri bilaterale de conversiune

Lista statelor la conversiunea permiselor de conducere emise de către autorităţile cărora, se aplică principiul de reciprocitate

Conducătorii de vehicule din stînga nistrului

Preschimbarea permiselor de conducere eliberate de către autorităţile din stânga râului Nistru, se efectuează cu condiția susținerii probelor teoretică și practică ale examenului, precum și cu condiţia că solicitantul dispune de acte de identitate aprobate prin Legea Republicii Moldova nr. 273/1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, corespunde condiţiilor de vârstă prescrise de regulament, la prezentarea în subdiviziunea competentă a documentelor prevăzute pentru eliberarea/preschimbarea/restabilirea  permisului de conducere.

Permisele de conducere de modelele fostei URSS

Permisele de conducere de modelele fostei URSS, emise până la data aprobării Legii privind Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova nr.691-XII din 27.08.1991 (Monitorul nr.11-12/103 din 1991), sunt supuse preschimbării/restabilirii conform procedurii de preschimbare/restabilire a permiselor de conducere emise de către subdiviziunile competente ale DÎMT CCA, cu echivalarea acestora, după cum urmează:

  • permisul de conducere emis în conformitate cu Convenţia asupra circulaţiei rutiere, încheiată la Viena la 08.11.1968, se preschimbă/restabileşte prin echivalarea la categoriile de vehicule din permis, pentru conducerea cărora acesta este valabil;

  • permisul conducătorului de motocicletă, se preschimbă/restabileşte pe permis de conducere cu categoria A (A1, A2, AM);

  • permisul conducătorului auto amator, se preschimbă/restabileşte pe permis de conducere cu categoria B (B1);

  • permisul conducătorului auto profesionist (de clasa treia), se preschimbă/restabileşte pe permis de conducere cu categoriile B (B1) şi C (C1);

  • permisul conducătorului auto clasa a doua, se preschimbă/restabileşte pe permis de conducere cu categoriile B (B1), C (C1) şi D (D1);

  • permisul conducătorului auto clasa întâi, se preschimbă/restabileşte pe permis de conducere cu categoriile B (B1), C (C1), D (D1), BE, CE (C1E), DE (D1E).