Producerea, asamblarea, importul şi/sau exportul, reexportul, comercializarea armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă şi repararea armelor cu destinaţie civilă

CONDIȚIILE DE LICENȚIERE

  1. Desfăşurarea activităţii licenţiate în conformitate cu cadrul legislativ şi normativ.
  2. Dispunerea de spaţii destinate pentru depozitarea armelor şi muniţiilor, care corespund condiţiilor stipulate în anexa nr.3 la Legea nr. 130/2012 (pentru importul şi/sau exportul, reexportul, comercializarea armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă).
  3. Dispunerea de spaţii destinate pentru efectuarea operaţiunilor de comercializare a armelor şi a muniţiilor, care corespund condiţiilor indicate în anexa nr.4 la Legea nr.  130/2012 (pentru comercializarea armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă).
  4. Deţinerea de către administratorul întreprinderii a certificatului ce confirmă absolvirea cursurilor de calificare în domeniul armelor şi al muniţiilor, eliberat de către o autoritate acreditată conform legislaţiei (pentru importul şi/sau exportul, reexportul, comercializarea armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă).
  5. Deţinerea de către vânzător a certificatului ce confirmă absolvirea cursurilor de calificare în domeniul armelor şi al muniţiilor, eliberat de către o autoritate acreditată conform legislaţiei (pentru comercializarea armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă).
  6. Toţi angajaţii întreprinderii întrunesc condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) şi d), nu se află în niciuna din situaţiile stipulate la art. 7 alin. (2) lit. a), b) şi e)–g) al Legii 130/2012 şi sunt autorizaţi de către serviciul abilitat al Ministerului Afacerilor Interne să efectueze operaţiuni cu arme şi cu muniţii.
  7. Dispunerea de spaţii destinate reparării şi păstrării armelor, care corespund cerinţelor indicate la anexa nr.5 al Legii nr. 130/2012 (pentru repararea armelor cu destinaţie civilă).
  8. Dispunerea de cel puţin un angajat cu studii în domeniu (pentru repararea armelor cu destinaţie civilă).
  9. Dispunerea de spaţii destinate pentru efectuarea operaţiunilor de producere a armelor şi/sau muniţiilor (pentru producerea şi asamblarea armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă).
  10. Dispunerea de spaţii destinate pentru depozitarea armelor, precum şi spaţii destinate exclusiv pentru depozitarea muniţiilor, capselor sau pulberilor pentru muniţii, care corespund condiţiilor stipulate la anexa nr.3 al Legii nr. 130/2012 (pentru producerea şi asamblarea armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă).
  11. Dispunerea de linii tehnologice de producere a armelor şi a muniţiilor omologate (pentru producerea şi asamblarea armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă.
  12. Cel puţin un angajat are studii în domeniu (pentru producerea armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă).
  13. Angajarea persoanelor care au împlinit vîrsta de 21 de ani, apţi din punct de vedere psihologic şi medical.
  14. Neadmiterea angajării persoanelor care se află sub învinuire sau sînt inculpaţi în cauze penale pentru fapte săvîrşite cu intenţie, potrivit legislaţiei în vigoare, dispun de antecedente penale, prezintă pericol pentru ordinea publică, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor şi se află la evidenţă specială în organele de poliţie.
  15. Neadmiterea angajării persoanelor care nu au fost autorizaţi de către serviciul abilitat al Ministerului Afacerilor Interne să efectueze operaţiuni cu arme şi cu muniţii.
  16. Respectarea normelor sanitare, antiincendiare şi de protecţie a muncii.
  17. Introducerea în circuitul comercial numai a armelor şi muniţiilor care întrunesc condiţiile prevăzute la art.48 alin.(1) şi (2) al Legii 130/2012 (pentru importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor).
  18. Comercializrea armelor şi muniţiilor numai persoanelor fizice şi juridice autorizate să le procure, în baza actelor de identitate prezentate în original, iar în cazul armelor cu ţeavă ghintuită – numai după prezentarea la organul de poliţie competent a fiecărei arme cu ţeavă ghintuită, împreună cu câte 3 cartuşe de calibrul fiecărei arme, pentru efectuarea tragerii experimentale şi a înregistrării proiectilelor şi a tuburilor de cartuşe (trase experimental) în evidenţele operative ale Ministerului Afacerilor Interne (pentru importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor).
  19. Procurarea armelor şi muniţiilor numai de la persoane juridice străine sau din Republica Moldova autorizate să desfăşoare asemenea operaţiuni, precum şi de la persoane fizice care le deţin şi le înstrăinează în condiţii de legalitate (pentru importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor).
  20. Instituirea registrelor de evidenţă a operaţiunilor cu arme şi cu muniţii conform modelelor aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne, care au regim special şi care se înregistrează la serviciul abilitat al Ministerului Afacerilor Interne, şi prezentarea  acestora la control poliţiştilor special desemnaţi (pentru importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor).
  21. Prezentarea la control organelor de poliţie abilitate a documentelor de efectuare a operaţiunilor cu arme şi cu muniţii, precum şi documentelor în baza cărora au comercializat arme (pentru importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor).
  22. Prezentarea lunară organului de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială persoana fizică îşi are domiciliul sau persoana juridică îşi are sediul a listelor celor care au procurat arme letale şi neletale, precum şi a datelor de identificare a acestor arme, iar în cazul armelor cu ţeavă ghintuită, comunicarea şi serviciilor Ministerului Afacerilor Interne abilitate cu gestionarea Registrului de stat al armelor şi cu înregistrarea şi evidenţa operativă a proiectilului şi a tubului-martor (transexperimental) (pentru importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor).
  23. Asigurarea condiţiilor de securitate deplină a armelor şi a muniţiilor aflate în gestiune, astfel încât cumpărătorii sau vizitatorii să nu aibă posibilitatea de a lua o armă din rastel sau din raft (pentru importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor).
  24. Înscrierea în permisul de procurare, eliberat de organele de poliţie şi prezentat de către cumpărător, a datelor necesare de identificare a armei vândute şi poziţiei din registrul de evidenţă a armelor depuse spre vânzare (pentru importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor).
  25. Eliberarea deponentului a unei dovezi de primire a armelor şi a muniţiilor, iar după vânzare – a copiei de pe factură (pentru importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor).
  26. Anunţarea imediată a organului de poliţie în cazul în care se constată că armele primite în consignaţie de la persoane fizice şi juridice prezintă modificări vizibile sau alte caracteristici decât cele originale (pentru importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor).
  27. Solicitarea avizului poliţiei pentru persoanele angajate să efectueze operaţiuni cu arme şi cu muniţii (pentru importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor).
  28. Prezentarea lunară serviciului abilitat al Ministerului Afacerilor Interne a listei armelor cu ţeavă ghintuită primite la reparat cărora le-au fost schimbate una sau mai multe piese menţionate la art.66 alin.(2), precum şi a listei posesorilor acestor arme (pentru repararea armelor).
  29. Ţinerea evidenţei reparaţiilor în registrele create potrivit art.59 alin.(1) lit.d) şi prezentarea acestora la control organelor de poliţie competente (pentru repararea armelor).
  30. Primirea la reparaţie doar a armelor pentru care se face dovada faptului că sunt deţinute legal (pentru repararea armelor).
  31. În cazul în care posesorul armei nu face dovada faptului că o deţine legal, să înştiinţeze imediat organul de poliţie proxim (pentru repararea armelor).
  32. Producerea numai a armelor, muniţiilor şi efectuarea operaţiunilor care sunt permise pe teritoriul Republicii Moldova (pentru producerea armelor şi/sau a muniţiilor).
  33. Producerea armelor şi muniţiilor în conformitate cu normele tehnice şi de securitate a acestora (pentru producerea armelor şi/sau a muniţiilor).
  34. Marcarea, în modul stabilit, a armelor şi muniţiilor la data de fabricare a acestora, precum şi la data de transferare din stocurile guvernamentale în uzul civil permanent (pentru producerea armelor şi/sau a muniţiilor).
  35. Instituirea registrelor de evidenţă a armelor şi a muniţiilor produse, precum şi de evidenţă a tuturor operaţiunilor cu ele la intrarea şi la ieşirea armelor, muniţiilor, pieselor şi a componentelor acestora, care să conţină date de identificare unică, respectiv tipul, marca, modelul, calibrul şi seria armei, precum şi numele, adresa şi numărul de identificare ale persoanei care a procurat arma (pentru producerea armelor şi/sau a muniţiilor).
  36. Instituirea registrelor, conform modelelor aprobate prin ordinul ministrului afacerilor interne, care au regim special, înregistrarea acestora la serviciul abilitat al Ministerului Afacerilor Interne şi prezentarea lor la control poliţiştilor special desemnaţi (pentru producerea armelor şi/sau a muniţiilor).
  37. Dispunerea de laborator de încercare a armelor şi a muniţiilor, acreditat în modul stabilit (pentru producerea armelor şi/sau a muniţiilor).
  38. Efectuarea încercării armelor şi a muniţiilor (pentru producerea armelor şi/sau a muniţiilor).
  39. Comercializarea numai a armelor şi muniţiilor ale căror conformitate la indicii de securitate a fost evaluată prin certificare, inspecţie, încercări sau testări de laborator în vederea corespunderii lor cu normele de omologare (pentru producerea armelor şi/sau a muniţiilor).

Temeiul legal: 

  • Termene și tarife
  • Condițiile de licențiere
  • Documente necesare
  • Programare online
  • Acest serviciu este disponibil, de asemenea, în baza împuternicirii de reprezentare electronică acordate prin intermediul SIA MPower

    Programare
    online