Sari la conținutul principal

Eliberarea certificatului privind starea civilă

Termene și tarife

TermenTarifLocul prestării
20 zile lucrătoarem,e

80 lei 


gratuit2

10 zile lucrătoarem1,e160 lei
5 zile lucrătoarem,e240 lei
1 zi lucrătoarem1320 lei
În ziua adresăriim1400 lei

2Condițiile de prestare a serviciului cu înlesniri sunt stipulate în pct. 1 din anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.966/2020 cu privire la serviciile prestate de către Agenția Servicii Publice


mServiciile marcate cu litera „m” sunt disponibile inclusiv prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale Republicii Moldova.


m1Serviciul comandat prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale Republicii Moldova se prestează numai în cazul modificării termenului de executare a comenzii în temeiul cererii solicitantului sau reprezentantului său legal, sau reprezentantului împuternicit prin procură autentificată de notar sau de alte persoane abilitate prin lege cu astfel de funcţie, sau persoanei care acţionează în interesul acestuia în condiţiile prevederilor legale, depuse la Agenţia Servicii Publice.


eServiciile marcate cu litera „e”, cu excepția celor prestate cu înlesniri, sunt disponibile inclusiv prin comanda on-line.

Informații generale

Certificat privind starea civilă

Certificatul privind starea civilă este actul oficial eliberat pentru confirmarea stării civile a persoanei, cetăţean al Republicii Moldova (celibatar, divorţat sau văduv) şi este valabil pe un termen de 6 luni de la data eliberării.

Certificatul privind starea civilă se eliberează pentru a fi prezentat autorităţilor competente de înregistrarea actelor de căsătorie din străinătate în vederea confirmării stării civile a persoanei fizice, cetăţean al Republicii Moldova. Tototdată, ţinem să menţionăm că certificatele de stare civilă utilizate în străinătate urmează a fi supuse supralegalizării şi/sau apostilării.

Categorii de solicitanți

Certificatul privind starea civilă se eliberează la solicitare:

  • persoanei fizice, cetățean al Republicii Moldova;
  • rudelor de gradul I-II (prezentând certificatele de stare civilă care fac dovada gradului de rudenie);
  • reprezentantului legal al persoanei limitate în capacitatea de exerciţiu sau cu privire la care a fost instituită măsura de ocrotire judiciară prin hotărârea instanţei judecătoreşti ( tutorele sau curatorul);
  • reprezentantului împuternicit prin procură, autentificată notarial al persoanei fizice, cetăţean al Republicii Moldova.

Serviciul poate fi solicitat:

Documente necesare

Pentru eliberarea certificatului privind starea civilă, se prezintă următoarele documente:

  1. actul de identitate al persoanei fizice, cetăţean al Republicii Moldova;
  2. actul de identitate al reprezentantului legal şi dovada împuternicirii (în cazul în care cererea este depusă de o persoană împuternicită în bază de procură, autentificată notarial);
  3. declaraţia pe propria răspundere;
  4. documente de stare civilă, care fac dovada stării civile a solicitantului (certificat de divorţ, certificat de deces al soţului).

Prezentarea documentelor de stare civilă nu este obligatorie dacă informaţia cu privire la actele şi documentele de stare civilă se atestă în fondul arhivistic al Direcţiei generală stare civilă;

Actele de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova întocmite de către organele competente ale ţărilor străine după data de 17.08.2001 au putere doveditoare în Republica Moldova numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă ale Republicii Moldova.

În cazul în care faptele de stare civilă au fost produse şi înregistrate în localităţile din stânga Nistrului şi municipiul Bender (Transnistria) acestea urmează a fi certificate, prin eliberarea documentelor de stare civilă de către autorităţile competente în materie de stare civilă ale Republicii Moldova.

Înlesniri

Potrivit prevederilor pct. 1 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului  nr. 966/2020 cu privire la serviciile prestate de către Agenţia Servicii Publice, serviciile de stare civilă se prestează, în mod gratuit, următoarelor categorii de persoane, cetăţeni ai Republicii Moldova:

  • persoanelor cu dizabilitate severă, accentuată sau medie;
  • persoanelor care, potrivit cadrului normativ, au statut de veteran de război;
  • pensionarilor beneficiari de pensii pentru limită de vârstă în condiţiile Legii nr.156/1998 privind sistemul public de pensii;
  •  participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl;
  •  victimelor traficului de fiinţe umane, în baza demersului eliberat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sau de structurile teritoriale de asistenţă socială sau de Ministerul Afacerilor Interne;
  •  persoanelor care se află la întreţinerea statului, plasate în serviciul de plasament de tip rezidenţial sau intr-o instituţie socială medico-sanitară specializată.

Cererea pentru prestarea serviciului de eliberare a certificatului privind starea civilă în mod gratuit se examinează în termenul maximal stabilit pentru prestarea serviciului respectiv.

Informație oferită de:

Departamentul stare civiă

Ultimul salvat:

28.03.2024