Examinarea cererii în procedură specială (cu constituirea dosarului)

DOCUMENTE NECESARE

1. Înregistrarea schimbării numelui și/sau a prenumelui

Documentele necesare pentru schimbarea numelui și/sau prenumelui:

  • cerere privind schimbarea numelui și/sau prenumelui (F-22)
  • autobiografia;
  • explicație, privind motivele schimbării numelui și/ sau a prenumelui;
  • certificatul de naștere al solicitantului;
  • certificatele de naștere ale copiilor minori;
  • certificatul de căsătorie (după caz);
  • certificatul de divorț (după caz);
  • buletinul de identitate sau pașaportul solicitantului;
  • două fotografii format 3x4;
  • avizul, eliberat de MAI privind confirmarea sau infirmarea existenței antecedentelor penale (cazier judiciar);
  • bonul privind achitarea taxelor stabilite;

și după caz:

  • acordul în scris a ambilor părinți, adoptatorilor sau tutorelui persoanei care nu a atins majoratul (16-18 ani);
  • copia dosarului de schimbare a numelui și/sau prenumelui, însoțit de copia înscrisului respectiv consemnat în localităţile din stânga Nistrului şi mun. Bender în perioada de după anul 1992, pentru examinare, dacă acest dosar a fost organizat în conformitate cu prevederile legislației Republicii Moldova;
  • alte acte dacă acestea se dovedesc a fi necesare.
Programare
online