Opinia Dvs. este importantă!

Servicii publice moderne pentru încă 100 de mii de cetățeni

Peste 100 de mii de locuitori din 63 de localități vor avea acces la servicii publice moderne într-un singur loc, după ce astăzi, 4 octombrie 2018, în raionul Hîncești a fost inaugurat un centru multifuncțional care va deservi cetățenii după principiul ghișeului unic. La ceremonia de inaugurare a celui de-al 30-la centru multifuncțional au participat deputații Anatolie Zagorodnîi și Angel Agache, autoritățile locale și conducerea ASP.

„În toate centrele noastre am implementat rândul electronic, programarea prealabilă, serviciile noastre sunt prestate după principiul ghișeului unic, iar acum se lucrează în vederea eficientizării proceselor noastre interne. Schimbul de informații să aibă loc între instituțiile statului ca cetățeanul să vină doar cu buletinul, să nu cheltuiască nici bani, nici timp”, a declarat directorul Agenției Servicii Publice, dl Sergiu Railean. 

Președintele raionului Ghenadie Buza a mulțumit guvernării și conducerii ASP din numele locuitorilor raionului Hîncești pentru deschiderea Centrului Multifuncțional. „Am discutat azi cu cetățenii care așteaptă să se documenteze și mi-au zis că  demult era necesar de a construi  un așa centru. Datorită Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova se petrec lucruri frumoase la Hîncești și nu numai, deoarece asemenea centre sunt construite în  toate raioanele țării”, a menționat oficialul.

Deputații prezenți la eveniment au salutat operativitatea cu care se desfășoară proiectul ASP și au menționat că acest lucru se datorează muncii de echipă a actualei guvernări. „Azi asistăm la una dintre performanțele Guvernului Republicii Moldova. Am trecut de la vorbe la fapte. Asistăm la deschiderea acestui centru multifuncțional, în care cetățeanul va beneficia de servicii moderne și operative, iar angajații vor avea condiții europene”, a declarat Anatolie Zagorodnîi. Iar colegul său Angel Agache a menționat că: „Odată cu deschiderea Centrului Multifuncțional Hîncești, reformele demarate la nivel național se fac simțite la nivel local”.

Centrul Multifuncțional Hîncești se află pe strada Chișinău 12 A. În oficiu cetățenii pot solicita servicii de documentare și evidență a populației, stare civilă, înregistrare și licențiere a unităților de drept, înregistrare și evaluare a bunurilor imobile, precum și alte servicii din domeniile de competență ale Agenției.

Solicitanții sunt deserviți de 21 de operatori conform rândului electronic și în baza programărilor prealabile. Pentru a spori calitatea deservirii, centrul este monitorizat atât video, cât și audio.

Informații detaliate referitor la serviciile prestate în centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice sunt disponibile pe site-ul oficial al Agenției www.asp.gov.md și telefonic la numerele 14909 și (+373 22) 25 70 70.

Galerie foto: 
Agenția Servicii Publice
Mun. Chişinău, str. Aleksandr Pușkin, 42
Facebook