Sari la conținutul principal

Statutul organizației sindicale

PRINCIPII GENERALE

  • Art.1. Organizația sindicală primară a Agenției Servicii Publice (în continuare Sindicatul)  este o asociație constituită prin libera manifestare a voinței persoanelor fizice, unite conform intereselor profesionale comune, în vederea realizării scopurilor determinate de prezentul Statut.
  • Art.2. Sindicatul este persoană juridică, dispune de ștampilă, sigilii şi hârtie cu antet, emblemă şi alte simboluri, conturi bancare. Sindicatul este succesorul de drepturi al sindicatului IT „Registru”. Durata de funcționare a Sindicatului este nedeterminată.
  • Art.3. În activitatea sa Sindicatul se călăuzește de Constituția Republicii Moldova, Legea sindicatelor (nr.1129-XIV din 07.07.2000), Codul Muncii (cod nr.154 din 28.03.2003) și alte acte normative precum și cele internaționale la care Republica Moldova este parte și prezentul Statut.
  • Art.4. Sindicatul este independent faţă de partidele politice, organele puterii de Stat, fată de patronii şi organizațiile acestora, nu se supune controlului lor. Totodată nu susține vreun partid politic, bloc electoral sau candidat la vreo funcţie în cadrul autorităților publice şi nu folosește vreo parte din venit sau proprietate pentru finanțarea acestora.
  • Art.5. Relaţiile reciproce ale Sindicatului cu partenerii sociali se întemeiază în baza principiilor dialogului egal, independenței şi democrației.
Titlu Fișier
Statutul Organizaţiei Sindicale Primare a Agenţiei Servicii Publice