Opiniile cu privire la îmbunătățirea paginii web

Peste 2300 de persoane au beneficiat de procedura simplificată de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere

În perioada 19 aprilie - 31 august 2018 au fost înregistrate 2307 cereri de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere conform procedurii simplificate. Solicitanții au depus 2282 de cereri la subdiviziunile ASP din țară, alte 25 de solicitări au fost înregistrate la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova.

Procedura simplificată prevede că persoanele cu vârsta de peste 18 ani, născute pe teritoriul Moldovei, indiferent dacă dețin cetățenia altui stat și dacă domiciliază în țară sau în străinătate să fie recunoscute ca cetățeni ai Republicii Moldova din momentul depunerii cererii în acest sens, care conţine consimţământul solicitantului. La înregistrarea cererii, solicitanții prezintă actul de identitate aflat în posesie și documentele de stare civilă. Solicitanții care nu posedă acte de identitate sunt identificați conform procedurii stabilite de legislația în vigoare.

Principiul teritorial aplicat anterior acestei proceduri a fost exclus, astfel doritorii se pot adresa la orice subdiviziune a Agenției Servicii Publice. Cei aflați peste hotare pot depune cererile la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Menționăm că datele statistice din ultimii ani arată că dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere este cea mai solicitată procedură. Aproximativ 85 la sută din solicitanţi optează pentru acest procedeu. Anul trecut au fost depuse 1554 de cereri pentru obținerea cetățeniei moldovenești, 1309 dintre acestea vizau dobândirea prin recunoaștere.

Modificările operate la Legea cetățeniei nr. 1024-XIV care prevăd simplificarea procedurii de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova au intrat în vigoare în data de 19 aprilie 2018.

Agenția Servicii Publice
Mun. Chişinău, str. Aleksandr Pușkin 42
Facebook