Înregistrarea persoanelor juridice din Transnistria

Înregistrarea persoanelor juridice din Transnistria

Informații generale

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 815/2005 cu privire la regularizarea traficului de mărfuri şi servicii ce constituie obiectul activităţii de comerţ exterior a agenţilor economici din Transnistria, precum şi furnizarea de către aceştia a reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice, începând cu data de 25 ianuarie 2006 organul înregistrării de stat efectuează înscrierea provizorie, precum şi înregistrarea permanentă a agenţilor economici care au sediul în raioanele de Est ale Republicii Moldova.

Organul înregistrării de stat  ţine evidenţa agenţilor economici din Transnistria care efectuează operaţiuni de export-import, prestează servicii de transport auto şi furnizează reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice, atribuindu-le codul IDNO şi înscriind provizoriu datele în Registrul de stat al persoanelor juridice.

Pentru înscrierea provizorie în Registrul de stat al persoanelor juridice, agenţii economici menţionaţi prezintă organului înregistrării de stat  copiile de pe actele de constituire şi certificatele de înregistrare, precum şi  extrasul (în original) din Registrul din regiunea transnistreană.

Întru confirmarea luării în evidenţă a agenţilor economici din Transnistria, Agenția Servicii Publice eliberează acestora extras din Registrul de stat al persoanelor juridice, care permite obţinerea unor licenţe pentru genurile de activitate care se licenţiază şi perfectarea documentelor necesare efectuării operaţiilor de export-import şi servicii de transport auto în organele vamale şi fiscale şi în instituţiile financiare din Republica Moldova.

Concomitent, organul înregistrării de stat  efectuează înregistrarea permanentă a agenţilor economici din Transnistria conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare. Pentru înregistrarea de stat sunt necesare a fi prezentate documentele prevăzute la art.7 din Legea nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali.

În baza prevederilor Legii nr.39/2006 privind instituirea unor măsuri suplimentare de susţinerea activităţii de întreprinzător desfăşurate în localităţile din stânga Nistrului ale raionului Dubăsari, organul înregistrării de stat înregistrează agenţi economici din Zona economică creată pe teritoriile în hotarele administrativ-teritoriale ale comunelor Cocieri (satele Cocieri şi Vasilievca), Corjova (satele Corjova şi Mahala), Coşniţa (satele Coşniţa şi Pohrebea), Molovata Nouă (satele Molovata Nouă şi Roghi), ale satelor Doroţcaia şi Pîrîta din raionul Dubăsari. Persoanele fizice şi juridice rezidente ale zonei economice sunt scutite integral de  taxa pentru înregistrarea de stat a întreprinderii, precum şi pentru operarea modificărilor în actele de constituire. Agenţii economici din zona dată sunt înregistraţi în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale.

Agenția Servicii Publice
Mun. Chişinău, str. Aleksandr Pușkin, 42