Перейти к основному содержанию

Alegeri locale noi | Centrele multifuncționale ale ASP vor activa pe data de 29 mai pentru a elibera buletine de identitate provizorii cetățenilor cu drept de vot

27.05.2022 15:03

În ziua de 29 mai 2022, în 10 localități din 9 raioane se vor desfășura alegeri locale noi.

Agenția Servicii Publice informează cetățenii cu drept de vot, înregistrați la domiciliu/reședință temporară în localitățile respective că pot obține în mod gratuit, fără o programare prealabilă, buletine de identitate provizorii la centrele multifuncționale ale instituției, amplasate în or. Orhei, Rezina, Soroca, Drochia, Strășeni, Fălești, Rîșcani, Căușeni și Hîncești.

Totodată, persoanele care au depus în perioada 28.04.2022 - 27.05.2022 cererile de eliberare a buletinelor de identitate la respectivele centre multifuncționale,  își vor putea ridica documentele în ziua desfășurării scrutinului electoral.

Centrele multifuncționale menționate vor activa în intervalul orelor 0700- 2100.